Universitatea Cluj Devine Partener Sport Business Chain

Sport Business Chain este onorată să prezinte parteneriatul cu FC Universitatea Cluj, un club prestigios de fotbal care a promovat de curând în Liga a II-a din România. Fiind in căutarea unei transformări, FC Universitatea Cluj a adoptat modelul ‘socio’ de deținere al clubului, la momentul actual fiind clubul cu cel mai mare număr de membri activi (peste 1.300).

Cultura clubului se identifică cu spiritul universității si a performanțelor tinerilor, focusându-se pe două zone cheie. În primul rând, FC Universitatea Cluj contribuie foarte mult la dezvoltarea academiei lor de fotbal și la promovarea jucătorilor din interior. În al doilea rând, ei sunt un exemplu de gândire actuală, reflectând modul în care ar trebui condus un club de fotbal în 2018: deschiși să îmbrățișeze schimbarea digitală, investirea în experiența fanilor și crearea unei legături cu comunitatea. Prin urmare, suntem fericiți să îi primim pe FC Universitatea Cluj la Sport Business Chain conference pe 28-30 Septembrie, un eveniment ale cărui obiective sunt să valorifice domeniile anterior menționate, și să ajute  organizațiile sportive din Europa de Est să devină conștiente de nevoile și așteptările climatului actual de business în sport.

Un alt punct comun pe care vrem să îl atingem prin acest parteneriat este dorința de a promova sportul printre generațiile tinere ca pe o industrie atrăgătoare. FC Universitatea Cluj a avut o lungă istorie în împuternicirea tinerilor prin educație și crearea de oportunități de dezvoltare pentru tinerele generații. Prin urmare, clubul va susține Sport Business Chain prin crearea unei poziții de internship de 30 de zile în unul din departamentele, Marketing, Media sau Ospitalitate. Rolul va fi dedicat unui tânăr entuziast al sportului ce va dori să capete experiență profesională, să își dezvolte aptitudinile și să învețe perspective cheie din interiorul lumii fotbalului profesional.

Parteneriatul cu Sport Business Chain și poziția de intern pe care o deschidem pentru tinerii entuziaști ai sportului urmăresc acest obiectiv, în căutarea noastră de a duce FC Universitatea Cluj la un alt nivel, în business și în sport (Mihai Moga, Brand Manager la FC Universitatea Cluj).

Mihai Moga, Brand Manager la FC Universitatea Cluj, a declarat despre acest parteneriat: “Clubul vrea să își extindă orizonturile, ajungând la noi fani și noi piețe prin oferirea unei povești de succes construită în jurul unei tradiții fotbalistice de un secol și prin crearea unor experiențe noi și interactive de brand. Parteneriatul cu Sport Business Chain și poziția de intern pe care o deschidem pentru tinerii entuziaști ai sportului urmăresc acest obiectiv, în căutarea noastră de a duce FC Universitatea Cluj la un alt nivel, în business și în sport.”

Radu Constantea, președinte al FC Universitatea Cluj, a declarat de asemenea: “Prin tradiție și prin statutul curent , clubul nostru aparține comunității,  tot ceea ce facem este pentru comunitate, pentru oamenii din Cluj. Ca să putem să le atingem speranțele și visele, trebuie să rămânem cu un pas în fața competiției. Parteneriatul cu Sport Business Chain face exact acest lucru, ne ține în față și în contact cu tot ceea ce este nou în business și sport.”

Ca să putem să le atingem speranțele și visele, trebuie să rămânem cu un pas în fața competiției. Parteneriatul cu Sport Business Chain face exact acest lucru, ne ține în față și în contact cu tot ceea ce este nou în business și sport (Radu Constantea, Presedinte al FC Universitatea Cluj).

Teodora Busurcă, Co-fondator al Sport Business Chain, a declarat: “Sunt foarte fericită să văd cum acest parteneriat cu un club atât de respectat ia formă. FC Universitatea Cluj deschide calea către o cultură care promoveaza si implementeaza structuri sustenabile de conducere in fotbalul est-european – si anume, jucătorii locali sunt crescuți si dezvoltati intern, nu doar ca fotbalisti, ci si ca oameni ai societatii, iar fanii și întreaga comunitate sunt implicate interactiv în fiecare pas.” „Mai mult decat atât, poziția de intern pe care o deschid pentru tinerii entuziaști ai sportului arată dorința de a provoca status quo-ul, investind în următoarea generație de lideri sportivi și a deschide ușa către un nou val de potențiali membri ai echipei si staff-ului FC Universitatea Cluj” a declarat Cosmin Albu, Co-fondator al Sport Business Chain.

Teodora Busurca

Leave a Comment